Studii efectuate de institutele de psihologie din întreaga lume, au arătat că mai mult de 70% dintre persoanele mapamondului, în momentul în care deschid calculatorul, primul lucru pe care îl fac este să se conecteze la rețeaua de socializare Facebook. Acest lucru reprezintă pentru mulţi, cafeaua de dimineaţă.
Iar cei ce vizualizează pozele de vacanță ale așa-zișilor prieteni, relațiile și succesul altora, produc sentimente de singurătate, gelozie și depresie. De multe ori oamenii uită că cei de pe Facebook sunt prieteni virtuali, ce pot să-și cosmetizeze viețile aparent perfecte, făcând să le crească numărul de admiratori și astfel să-și îmbunătățească imaginea, producând astfel stări de invidie, scăderea stimei de sine și de multe ori gânduri de suicid. Un al doilea efect negativ este apetitul utilizatorului Facebook pentru produsele alimentare nesănătoase, promovate pe site.
Intimitatea din viața privată are și ea de suferit acum și mai mult datorită sistemului ”Rapid Information Overlay Technology”. Acesta preia informații din pagina Facebook a utilizatorului și poate afișa unde ai fost și ce preferințe ai, prezicând un comportament viitor.
Facebook intervine în comportamentul utilizatorului făcându-l leneș, nemaiavând chef de a face proiecte importante, amânând tot mai mult ceea ce de fapt este real și important pentru viață și mai ales pentru viitorul adolescentului.
Este adevărat că Facebook ne pune la discreţie informaţii şi noutăţi despre viaţa oamenilor publici şi a “prietenilor” , însă se pierde din vedere contactul real, limbajul trupului, emoţia unei întâlniri, mimica feţei atunci când stai la o discuţie faţă în faţă cu cineva. Mulţi răuvoitori se ascund în spatele monitorului, tastând cuvinte dulci pentru a atrage tineri fără experienţă de viaţă, distrugând viaţa şi viitorul copilului sau adolescentului respectiv.
Pentru a nu cădea pradă dependenţei Facebook, este bine să selectezi informaţiile, să păstrezi doar postările prietenilor adevăraţi. Având obiceiul de a posta automat orice, rişti să fii îndepărtat de cei apropiaţi.
Facebook nu a fost creat pentru a-ţi îmbunătăţi ţie viaţa şi nu reprezintă un simplu cadru de socializare, ci a fost creat pentru profit.