Scaune de gaming ieftine ce pot reduce performanțele oricărui jucător

Scaunele de gaming, mai ales cele ieftine, sunt tot mai accesibile gamerilor datorită publicității agresive, și care, din punctul meu de vedere este de cele mai multe ori înșelătoare. Cu siguranță trebuie să excluzi din opțiunile tale scaune de gaming ieftine. Află de ce mai jos.

Performanțele unui gamer depind foarte mult de scaunul folosit în timp ce joacă. La fel și sănătatea fizică.

Industria jocurilor pe consolă a înregistrat progrese majore în ultimii ani, la fel și perifericele. Când vine vorba de tastatură sau mouse acestea sunt construite ergonomic, ideale pentru gaming.

Dacă folosești periferice ergonomice de ce nu ai face la fel și în cazul scaunului? Este cea mai importantă piesă din acest „angrenaj” și care, poate avea un efect negativ asupra performațelor, dar mai ales asupra sănătății fizice. Te-ai gândit vreodată la asta? Scaunele de gaming au rareori de-a face cu ergonomia. Evită-le pe cât de mult posibil! Am mai scris pe acest subiect.

Iată câteva motive pentru care nu merită să-ți cumperi un scaun de gaming ieftin, de genul celor de mai jos:

Scaune de gaming ieftine

Scaune de Gaming ieftine

  1. În primul rând scaunele de gaming sunt toate tapițate cu piele ecologică, un material sintetic care nu lasă corpul să respire și vei transpira, mai ales pe timpul verii.
  2. Au structură de plastic de foarte proastă calitate și nu vor ține foarte mult.
  3. Caracteristici care se vor (par) ergonomice la prima vedere. De fapt acestea nu sunt concepute pe baza unor studii privind ergonomia și vei avea de suferit în timp.
  4. Sunt proiectate de așa natură să fie accesibile la preț. Adică, rabatul de la calitate este ceva comun.

Mare atenție la articolele sau recenziile de pe internet.

Să luăm drept exemplu acest articol de pe arenaIT.ro, scris de „GABRIEL”, în care ni se explică de ce scaunul său de gaming cumpărat de la pcgarage cu suma de 800 de lei merită investiția, cum că a făcut o alegere bună, etc. Bălării!

Sunt mii de articole de acest gen pe internet care promovează produse chinezești proaste, care nu țin mult și pe care la un moment vei înțepeni oricum de durere. Acestea sunt advertoriale ce conțin link-uri de tip refferal (afiliere). Tu dai click, cumperi produsul iar „GABRIEL” primește un comision de la pcgarage. De fapt acesta este scopul, nu-l laudă pentru că este un produs bun sau pentru a oferi sfaturi gratuite.

Ce modele de scaune sunt bune pentru gaming?

Scaune de gaming profesionale

Scaune gaming pentru profesioniști (Genidia, Ergohuman, Mirus)

Poți în cosiderare achiziționarea unui scaun ergonomic profesional. Cunosc persoane care au avut experiențe neplăcute cu scaunele de gaming și au ajuns să cumpere Ergohuman. Chiar și eu mi-am luat unul cu ceva timp în urmă. Nu poți compara acest scaun cu niciun alt model, indiferent despre ce scaun de gaming vorbim.

Adaugă comentariu

Acest blog folosește cookie-uri pentru:

 

  • a vă oferi o mai bună experiență de navigare;
  • de la terți pentru monitorizarea traficului;
  • media și publicitate.

 

Sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor?

Privacy Settings saved!
Setări confidențialitate

Atunci când vizitezi un site web, acesta poate stoca sau prelua informații despre browser-ul tău, mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează setărire tale aici.

Aceste module cookie sunt necesare pentru funcționarea site-ului web și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.

Cookie-urile funcționale nu colecteză date personale, acestea fiind strict necesare pentru afișarea blogului.
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Nu accept
Accept toate